Ultimele cifre privind evoluţia pandemiei COVID-19 în Germania sunt ”foarte satisfăcătoare”, a estimat miercuri cancelarul Angela Merkel după o reuniune cu liderii de landuri şi a validat continuarea relaxării restricţiilor, avertizând în acelaşi timp că rămâne un lung drum de parcurs până la câştigarea bătăliei împotriva noului coronavirus, consemnează agenţiile AFP şi DPA.

”Am ajuns aşadar la un punct în care putem spune că am atins obiectivul încetinirii propagării virusului”, a mai menţionat Merkel la conferinţa de presă ulterioară acestei reuniuni prin videoconferinţă dedicată crizei epidemice şi la care s-au convenit noile măsuri de relaxare.

Prin urmare, Germania va ridica majoritatea restricţiilor impuse la jumătatea lunii martie pentru a stăvili epidemia. Vor fi astfel redeschise începând de săptămâna viitoare magazinele cu suprafeţe mai mari de 800 de metri pătraţi, dar cu limitarea numărului de persoane, iar sectorul Horeca îşi va putea relua activitatea în unele regiuni.

Mai mult la agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here